Casa Mokusho Zen > Maeștri
Maeștri
Bodhidharma (470-532)
Bodhidharma (Daruma) a fost primul Patriarh al Zenului chinezesc (Ch’an). S-a născut în Ceylon în 470. Numele Bodhidharma se compune din bodhi – satori și dharma – ordinea cosmică, legea, adevărul cel mai înalt al acestei lumi. Bodhidharma înseamnă deci satori-ul adevărului cosmic. Bodhidharma este cel care a adus Zenul din India în China, însă, dezamăgit de faptul că nimeni nu-l înțelegea, s-a retras în munții din Nord, la templul Shaolin. Se spune că acolo a practicat cu fața la perete, în imobilitate, pentru nouă ani. În japoneză, Bodhidharma se pronunță Bodai Daruma, iar înțelesul este Bodai - a se trezi, Daruma - legea, dharma, învățătura, realitatea ultimă. Zazenul lui Bodhidharma este intimitatea cu realitatea ultimă, cu veritabilul satori. O frază din Zen spune: "Zazen înseamnă a te amesteca cu Bodhidharma". Zazenul este practica unității. Cu corpul nostru, cu celulele noastre, în unitate cu pielea, carnea, oasele, măduva lui Bodhidharma.
Predica lui Bodhidharma
Buddha este termenul sanscrit pentru ceea ce voi numiți trezit, trezit într-un mod miraculos. Faptul de a simți, de a răspunde, de a vă arcui sprâncenele, de a clipi, de a va mișca mâinile, picioarele, toate acestea reprezintă natura voastră miraculos trezită. Și această natură este mintea. Iar mintea este Buddha. Și Buddha este Calea. Iar Calea este Zenul. Însă cuvântul Zen rămâne o taină atât pentru muritorii de rând, cât și pentru înțelepți. A vă vedea propria natură înseamnă Zen. Dacă nu vă vedeți propria natură, atunci nu există Zen...
Încercarea de a dobândi starea de Buddha sau iluminarea este ca încercarea de a apuca spațiul. Spațiul are un nume dar nu are o formă. Nu este un lucru pe care să-l poți apuca, să-l ridici, să-l pui jos. Dincolo de această minte nu există Buddha. Buddha este produsul minții tale. De ce să cauți un Buddha dincolo de această minte? Toți Buddha din trecut și viitor vorbesc doar de această minte. Mintea este Buddha, iar Buddha este mintea. Dincolo de minte nu este Buddha, iar dincolo de Buddha nu este minte. Dacă credeți că dincolo de Buddha este minte, atunci în ce loc se află el? Nu există nici un Buddha dincolo de minte, așa că de ce să imaginezi unul? Nu poți cunoaște mintea ta adevărată câta vreme te înșeli pe tine însuți. Atâta timp cât ești amăgit de o formă fără viață, nu ești liber. Dacă nu mă credeți, auto-amăgirea nu vă va fi de nici un folos. Aceasta nu este greșeala lui Buddha. Totuși oamenii sunt supuși iluziei. Ei ignoră faptul că propria lor minte este Buddha, pentru că altfel nu ar căuta un Buddha în afara minții lor.
Un Buddha nu-l salvează pe un Buddha. Dacă vă veți folosi mintea pentru a căuta pe Buddha atunci nu-l veți vedea pe Buddha. Câtă vreme îl veți căuta pe Buddha altundeva, nu veți vedea niciodată că propria voastră minte este Buddha. Nu folosiți un Buddha pentru a venera un Buddha. Nu folosiți mintea pentru a invoca un Buddha. Un Buddha nu recită sutre, un Buddha nu respectă precepte, un Buddha nu încalcă precepte. Buddha nu respectă și nu încalcă nimic. Un Buddha nu face bine și nu face rău.
Baso (709-788)
Baso Doitsu era un om cu o forță ieșită din comun. Analele îl descriu ca pe un om cu o statură înaltă, cu un mers puternic de bivol, cu privirea pătrunzătoare ca a unui tigru. Înzestrat cu semnele exterioare ale buddheității, Baso a devenit călugăr în copilărie, a obținut satori-ul alături de Maestrul Nangaku, iar după moartea acestuia, Baso i-a luat locul de maestru în templul Kaigen-ji. Peste trei sute dintre discipolii săi au primit transmisia și fiecare dintre ei, în diferite locuri, a contribuit mai târziu la renumele maestrului.
Această celebritate nu s-a dezmințit niciodată, Baso fiind considerat drept precursorul Zenului Rinzai, fondatorul metodei koan-ului și ca una dintre figurile cele mai importante din istoria Zenului, după Eno, cel de-al șaselea Patriarh. Despre metodele sale de a da învățătură există multe anecdote, Baso educându-și discipolii cu lovituri de picior, țipete, amenințări. "Soku shin soku butsu" – această minte este Buddha - era crezul său, iar viața - domeniul realității sale. Aceasta însemna că satori nu este diferit de practică și că practica nu este diferită de viața cotidiană, însă ignoranța face ca practica să fie neglijată.
Baso spunea: "Înțelepciunea lui Buddha este la fel, ea țâșnește din viață, trecând prin toți porii pielii, iar lumina ei luminează întregul univers. Nici o acțiune nu o poate îmblânzi și nici o normă nu o poate limita". Acesta a fost și sensul ultimelor cuvinte ale lui Baso, când la sfârșitul vieții un călugăr era îngrijorat de starea sănătății lui: "Buddha cu fața de soare, Buddha cu fața de lună." Buddha cu fața de soare trăiește pe lume o mie opt sute de ani, Buddha cu fața de lună numai o zi și o noapte. Care este durata reală a vieții unui Buddha? Baso nu a mai adăugat nimic, a făcut baie, s-a așezat în zazen și a murit.
Predica lui Baso
"De la bun început, Calea este perfectă. Când vă conduceți viața fără a sta în cumpănă, salvați Calea. A te feri de rău, a te atașa de bine, a medita asupra vacuității înseamnă a face ceva. Dar cine aleargă după obiecte exterioare se îndepărtează de Cale. Opriți închipuirea întreitei lumi căci în ea se află sursa nașterii și a morții. Când dispare și cea mai mică urmă de închipuire, dobândim comoara neasemuită a Dharmei. O sutră spune că nenumăratele elemente se combină pentru a forma corpul nostru și că apariția corpului este pur și simplu apariția lor, iar dispariția corpului înseamnă dispariția lor. Când ele apar, ele nu declară: "Acum vom apărea", atunci când dispar, ele nu declară: "Acum vom dispărea". Așa este și cu gândirea. Un gând urmează altuia, precedentul nu-l așteaptă pe următorul. Asta se numește sagara mudra samadhi care include totul așa cum oceanul include fluviile. În acest ocean apa este uniform sărată. Cel care trăiește în acest ocean se compune din toți curenții care intră în el; cine trăiește acolo folosește toate apele care se varsă în el.
Din timpuri străvechi, ființele locuiesc în esența Dharmei. Dacă nu înțeleg că trebuie să se întoarcă la sursă, ele urmează cuvintele, formele și permit închipuirii să creeze karme infinite. Ar fi de ajuns să revină la această sursă dintr-un salt, printr-un singur gând, pentru ca întreaga lor ființă să devină "această minte este Buddha". O, călugări, contemplați-vă mintea! Nu încercați să rețineți ceea ce vă spun. În ciuda elocvenței mele, mintea nu se înmulțește; dacă nu vorbesc de ea, mintea nu se împuținează. Dacă vreți, vă puteți diviza corpul în forme multiple și puteți împlini optsprezece minuni strălucind cu o lumină supranaturală, dar tot ceea ce veți obține cu asta nu va fi decât propria voastră cenușă rece. Cenușa rece și umedă nu posedă nici o vitalitate și poate fi comparată cu cel care practică pentru o cauză sau un scop. Cenușa rece și uscată este plină de viață și poate fi comparată cu un bodisattva a cărui existență este pură și nepătată. Diferitele învățături ale lui Buddha sunt ca un șir nesfârșit de lanțuri împletite. Dacă aș începe să vorbesc despre asta, nu am mai termina niciodată. Dar de cum i-ați sesizat spiritul, nu mai aveți nimic de atins."
"Când ne aflăm în absolut, tot ce există este absolutul. Când ne aflăm în fenomene, tot ce există sunt fenomene. Dar cum locul în care ne aflăm este realitatea, totul este esența locului în care ne aflăm. Fie că este în timpul mersului, așezat, în picioare sau culcat, totul este de o utilitate de neconceput. Este Zenul pur pe care dacă-l veți înțelege nu veți mai crea karma și nu veți mai trăi conform împrejurărilor, reacționând la ceea ce vi se înfățișează."
Sekito Kisen (700-790)
Sekito Kisen, în chineză Shih t’ou, s-a născut în 700 și a murit în 790. A fost discipolul lui Seigen care la rândul său a fost succesorul celui de-al șaselea patriarh, Eno.
Sekito a fost unul dintre maeștrii eminenți ai liniei succesorale a Zenului Soto. Este autorul celebrului San Do Kai ce este recitat în fiecare zi în toate templele Zen japoneze. Zenul Soto consideră San Do Kai ca legea sa, codul său. Cel ce înțelege cu adevărat San Do Kai înseamnă că a realizat deja starea de Buddha. Sekito a fost la originea a trei din cele cinci școli ale Zenului chinezesc. Prin discipolii săi, Yakusan și mai apoi Ungan și Tozan a dat naștere Zenului - Soto, care s-a perpetuat până în zilele noastre. Prin Tenno, Ryutan, Tokusan, Seppo și Unmon a dat naștere școlii Zen - Unmon. Printr-un discipol al lui Seppo, Gensha, a dat naștere școlii Zen – Honen. Aceste două ramuri Zen au dispărut de-a lungul vremii.
În vremea lui Sekito Rinzai-ul și Soto-ul erau deja separate. Eno avusese foarte mulți discipoli dintre care cei mai importanți au fost Seigen și Nangaku. Nangaku a avut un discipol foarte puternic și inteligent, pe Baso (numele său în traducere înseamnă bunicul calului), căruia îi plăceau foarte mult discuțiile. Baso a avut ca discipol pe Obaku ce a fost maestru Rinzai. Seigen n-a avut decât un singur succesor, pe Sekito (numele său înseamnă cap de piatră). El nu era prea inteligent, practica doar sampai și zazen pe o stâncă, dar înțelegerea sa era veritabilă.
Dogen (1200-1253)
Dogen Kigen s-a născut într-o familie de nobili japonezi, fiind descendent (a noua generație) al împăratului Murakami. La nașterea lui, un fizionomist l-a privit și a spus: "Acest copil este un înțelept. Ochii săi au pupila dublă, cu siguranță va fi un om mare. În cărțile vechi scrie că atunci când un înțelept se naște printre oameni, mama acestuia va fi în pericol. Acest copil își va pierde cu siguranță mama atunci când va avea șapte ani." Însă mama lui nu și-a făcut griji la auzul acestor vorbe, ci din contră, cu atât mai mult l-a iubit și onorat. Așa cum prezisese acel om, mama lui Dogen a murit când acesta a împlinit opt ani.
În iarna celui de-al patrulea an al lui, Dogen a învățat să citească poezii chinezești, stând pe genunchii bunicii lui. La vârsta de șapte ani i-a prezentat tatălui său o colecție de poeme pe care el însuși le compusese în chineză. La moartea mamei a fost profund îndurerat. Privind fumul bețișoarelor parfumate arse la funeraliile acesteia, a realizat impermanența vieții, și a hotărât să caute și să realizeze iluminarea.
În primăvara celui de-al nouălea an al său, citește pentru prima dată Abhidharmakosha-shastra a lui Vasubandhu. Bătrânii preoți buddhiști din timpul acela au spus că acest copil este la fel de strălucitor ca Manjusri, că este întruparea înțelepciunii și că va putea aduce mari beneficii buddhismului. Dogen, conștient de aceste cuvinte, încă din copilărie a studiat cu multă râvnă. Este înfiat de către Fujiwara Moroie, regentul și consilierul șef al împăratului Japoniei, un model fără seamă printre conducători și miniștri. Îi împărtășește lui Dogen secretele și esențialul politicii. La vârsta de treisprezece ani își face debutul de curtean. Dar la scurt timp, Dogen părăsește în secret palatul și pleacă pe muntele Hiei, centrul buddhismului Tendai. La vremea aceea abatele templului era Ryokan, un unchi al lui Dogen din partea mamei, un maestru al învățăturilor ezoterice și exoterice. Dogen îi cere să fie ordinat călugăr, însă Ryokan îi spune: "Dar fratele tău mai mare și tatăl tău vitreg vor fi foarte supărați." Dogen spune: "Când mama a murit ultimele ei cuvinte au fost acelea că eu trebuie să părăsesc casa și să plec în căutarea Căii. Iar eu gândesc la fel, nu vreau să fiu implicat în afacerile fără rost ale oamenilor. Vreau să-mi părăsesc casa și să devin călugăr. Vreau să devin călugăr și să-mi plătesc datoriile față de mama și bunicile mele." Ryokan l-a acceptat atunci ca învățăcel.
La vârsta de paisprezece ani, își rade capul, primește preceptele și devine călugăr. Studiază practicile școlii Tendai și învățăturile ezoterice din sudul Indiei. Până la vârsta de optsprezece ani citește toate scrierile canonice buddhiste. Mai târziu el pleacă la un alt unchi de-al lui, preotul Koin, pentru a-și lămuri unele neclarități însă acesta i-a spus: "Ceea ce vrei tu să știi este cel mai înalt aspect al religiei noastre. Acesta a fost transmis pe cale orală de-a lungul generațiilor. Eu nu-ți pot lămuri acest aspect. Dar trebuie să știi că am auzit că există un maestru pe nume Boddhidharma ce a venit din India în China și care a transmis sigiliul lui Buddha. Secta sa se numește școala Zen și știu că s-a răspândit peste tot. Dacă vrei să afli răspuns la ce te frământă, atunci va trebui să mergi la preotul Eisai de la templul Kennin sau să pleci peste hotare în căutarea Căii". Deci la vârsta de optsprezece ani pleacă la templul Kennin, și se alătură comunității lui Myozen, succesor al lui Eisai. Pe vremea aceea puteai deveni călugăr zen doar după trei ani de practică alături de maestru, însă Dogen primește imediat dreptul să îmbrace veșmântul de călugăr. La sfârșitul aceluiași an, el primește roba cea mai înaltă și este considerat ca "vehicol al Căii". Deci Dogen studiază cu Myozen de la care primește încă o data preceptele universale. I-au fost înmânate roba și bolul, simbolurile tradiționale Zen și primește învățăturile secrete ale ritualurilor ezoterice. Studiază de asemenea canoanele monastice și în acea perioadă aude pentru prima dată despre calea Zenului Rinzai. Primind transmisia în linie autentică a trei secte – ezoterică, exoterică și Zen - el devine unicul moștenitor al lui Myozen.
La vârsta de douăzeci și patru de ani, după șapte ani de studiu alături de Myozen, Dogen părăsește Kennin și pleacă spre China. După vizite la mai mulți maeștri, Dogen ajunge în cele din urmă la Maestrul Rujing (Tendo Nyojo) cu care practică pentru mai multă vreme. Într-o noapte, târziu, pe când călugării practicau în dojo, Rujing intră în sală și începe să-i admonesteze pe cei adormiți: "Zenul este abandonarea corpului și a minții. Nu este nevoie să arzi bețișoare parfumate, să te prosternezi, să reciți numele lui Buddha, să faci ceremonii de căință, sau să citești scripturi. Zenul este împlinit prin postura zazen". Auzind acestea, Dogen devine pe loc iluminat. Din momentul în care a început să practice cu Nyojo (Rujing), Dogen s-a dedicat practicării Căii zi și noapte, fără să piardă nici un moment. De atunci el nu s-a mai întins niciodată pentru a dormi. Nyojo îi spunea: "Tu ai disciplina vechilor Buddha, cu siguranță vei avea un rol important în răspândirea Zenului. Tu ești pentru mine asa cum Kasyapa a fost pentru Shakyamuni Buddha". În 1225 Dogen este în mod oficial recunoscut ca succesor al lui Nyojo, ca transmițător al Căii. Nyojo i-a spus: "Întoarce-te în țara ta natală și răspândește Calea Zen. Trăiește în munții adânci până iluminarea ta se va maturiza".
În 1227 Dogen se întoarce în Japonia, își caută un adăpost ici și colo, în cele din urmă se stabilește în munții din nord-vestul Japoniei, lângă Fukui, unde fondează templul Eihei-ji (Templul Păcii Eterne). Predică principiile fundamentale ale Zenului Soto, și anume:
  • practica este fără scop și fără obiect (mushotoku)
  • abandonul corpului și al minții(shin jin datsu raku)
  • practica în sine este satori (shusho ichinyo)
Moare la Kyoto, la 28 august 1253. Dogen este autorul unor importante tratate care au fundamentat doctrina și practica Zenului și au pus bazele unei vieți monastice dedicate buddhismului autentic.
Predici ale lui Dogen
"Ați avut șansa unică de a căpăta forma omenească. Nu treceți de la lumină la întuneric! Aduceți-vă contribuția la opera esențială a Căii lui Buddha. Cine se poate mulțumi cu plăcerea deșartă a scânteii ce țâșnește din cremene (când soarele luminează orbitor)? Forma și substanța sunt precum roua în iarbă, viața voastră este aidoma fulgerului ce se pierde într-o clipă. Vă implor, onorați discipoli ai Zenului, de prea multă vreme obișnuiți a pipăi elefantul în beznă, nu vă temeți de adevăratul dragon (Dharma). Consacrați-vă energiile Căii ce arată fără ocolișuri absolutul. Respectați omul realizat care este mai presus de acțiunile oamenilor. Puneți-vă în armonie cu iluminarea tuturor Buddhașilor și veți moșteni satori-ul patriarhilor. Faceți întocmai și veți fi asemenea lor. Comoara (natura lui Buddha) se va dezvălui de la sine și o veți putea folosi după cum veți voi."
"Zazenul este esența vieții adevărate și a fost transmis din vremea lui Buddha, de la Buddha la Buddha, de la Maestru la Maestru. În ultima vreme multe persoane stupide afirmă că practica zazen trebuie să atingă vidul minții. Și că dacă îl atingem, ajungem la poarta minții calme și pătrundem cu ușurință în lumea spiritului zen care nu se mișcă. Dar eu nu cred așa ceva. Această opinie nu merge mai departe decât aceea a adepților Hinayana (Theravada). Cei care întrețin o asemenea opinie sunt chiar mai prejos decât cei care cred în tot felul de zei. Asemenea persoane nu sunt adevărați căutători ai adevărului lui Buddha. Suntem nespus de triști că adevărata învățătură a lui Buddha și a maeștrilor este pe cale să moară în asemenea mod. Și mai sunt alții care spun că efortul de a face zazen este bun doar pentru debutanți și pentru tineri, dar pentru cei care au atins iluminarea practica zazenului nu este atât de importantă. Tot ei spun că atunci când ei merg, aceasta este Zen, că atunci când se așează, aceasta este Zen, că dacă vorbesc sau păstrează tăcerea, aceasta este Zen, că toate acțiunile vieții cotidiene sunt Zen. De aceea tot timpul ei sunt mulțumiți și calmi. Este o mare eroare, bineînțeles. Firește, fiecare acțiune a corpului și minții noastre poate deveni Zen, însă această stare veritabilă a Zenului nu poate exista nicăieri, decât prin practica zazenului. Nu există nicăieri Zen fără zazen. Zen și zazen nu sunt separate. Ele nu sunt în dualitate ci în unitate. De vreme ce Zenul este un fapt subiectiv, el nu poate fi înțeles în mod obiectiv, ci mai degrabă, înțeles numai prin acțiunile vieții cotidiene. Aceștia susțin toate acestea din cauză că zazenul este dificil. În orice caz, există o mare diferență între începători și avansați. În prezent, a practica zazen și a continua zazenul este adevărata problemă esențială. Trebuie să înțelegeți că practicarea Căii lui Buddha nu înseamnă altceva decât a face eforturi în practica zazen. Sensul veritabil al învățăturii certificate este că nu trebuie să întreținem scopul de a deveni un Buddha, deoarece însăși practica posturii este Buddha. Postura este Buddha. Aceasta nu înseamnă că prin practica sau prin metoda zazen este creat un Buddha, ci că zazenul însuși este corpul și mintea sau mintea infinită, Buddha însuși. Este realizarea satori-ului sau experiența adevărului însuși. Dacă retezăm atașamentele din mintea noastră, atunci nu va mai exista nici o relație între Buddha care face zazen și Buddha care speră să devină Buddha. În acel moment doar zazenul-Buddha este adevăratul Buddha numai în acest moment suntem mai presus de toți Buddha, putem deveni adevăratul Buddha, dincolo de toate timpurile. Plecând sau venind, în picioare sau lungit, zazenul are puterea unică de a împlini orice lucru. De la Buddha Shakyamuni, toți Buddha și maeștrii s-au succedat prin mijlocirea zazenului. Aceasta este intrarea principală."
"De aceea, trebuie să abandonați orice practică bazată pe înțelegerea intelectuală și pe fuga după cuvinte. Trebuie să deprindeți întoarcerea atenției spre interior pentru a ilumina adevărata voastră natură. Corpul și mintea voastră vor pieri atunci de la sine și va fi revelat chipul vostru originar".
Kodo Sawaki (1880-1966)
Kodo Sawaki s-a născut la 16 iunie 1880 și a fost unul din cei șapte copii ai unei familii bogate. Numele său era Tsaikichi. La vârsta de cinci ani își pierde mama, iar la opt ani și tatăl. După moartea părinților a fost adoptat de un prieten al unui unchi de-al său, Sawaki Monchiki, un jucător și parior înrăit, ce credea doar în "sex și tutun", și care avusese deja unsprezece neveste, ultima fiind o prostituată isterică. La treisprezece ani, pentru a se putea hrăni, se angajează paznic la jocurile de noroc. Într-o zi fiind martor la moartea unui bătrân într-un bordel, hotărăște brusc să nu mai continue acest mod de viață. Acest incident îl îndreaptă pe calea buddhismului. Ajutat de un om bun, Morita Soshichi, intră într-un templu shinshu și cere să fie ordinat călugăr. Dar abatele acestui templu îl îndrumă spre calea Zen și în acest fel, pleacă spre templul Eihei-ji, unul din cele două temple principale ale școlii Soto Zen din acea vreme.
În 1896 sosește la Eihei-ji. Din cauză că era un simplu necunoscut, nu i se acordă dreptul de a cere ordinația de călugăr și este trimis să facă munca de servitor, însă din fericire, aceasta îi permite să învețe să practice zazen. În 1897 primește ordinația de călugăr (tokudo) de la Sawade Koho Osho și numele de Kodo (cel care face Calea să progreseze). Rămâne doi ani alături de Sawade Koho Osho. Mai târziu întâlnește un alt maestru Fueoka Sunum Osho, de la care învață modul corect de practică și anume: a nu căuta nici satori, nici altceva, ci numai a sta așezat în zazen, pur și simplu. Practica alături de maestru este întreruptă după un an de războiul ruso-japonez (1900) la care a trebuit să participe. În 1904 este trimis într-un batalion de infanterie, unde într-o luptă este grav rănit. Zace mult timp printre cadavre, își pierde capacitatea de a vorbi, pe care o regăsește după multă vreme. Este transportat înapoi în Japonia pentru îngrijiri medicale și apoi pentru convalescență. În 1908, după cinci ani de întrerupere, la douăzeci și nouă de ani intră la școala templului Horyu-ji la Nara, unde își face studiile de filozofie, practicând zazen, citind Shobogenzo.
În 1912 devine primul asistent al dojoului din Yosen-ji. Urmează o perioadă de singurătate, de practică intensă a zazenului, într-un templu din provincia Nara. În 1916 abandonează izolarea și devine lector, koshi, în templul Daiji-ji Sodo. Pleacă din Daiji-ji pentru a locui în casa unui prieten. În 1923 începe să călătorească prin Japonia, ținând conferințe și sesshinuri. În 1935 devine instructor de zazen la Universitatea Komasawa unde ține conferințe despre literatura Zen și godo al templului Siji-ji (al doilea mare templu Soto Zen). Este momentul în care Yasuo (Taisen) Deshimaru devine discipolul său. Devine pentru o perioadă și șeful templului Tengyo Zen Ien.
În 1949 pune bazele templului Antai-ji Shichikurin Sanzen Dojo. După război devine din ce în ce mai celebru în Japonia prin organizarea de conferințe atât la universități cât și la închisori, prin organizarea de sesshinuri și tabere de vară în diferite locuri, prin construirea a numeroase dojouri. Îi învăța atât pe călugări cât și pe laici. Era supranumit "Kodo cel fara de casă", căci refuza să se stabilească într-un templu, și călătorea întotdeauna singur. În 1963, la optzeci și trei de ani cade grav bolnav și își petrece ultimele zile la Antai-ji (templu pe care l-a transformat într-un loc al practicii pure) privind muntele Takagamine. Cu trei zile înaintea morții, contemplând muntele îi spune unei călugărite: "Privește-l! Natura este minunată. Înțeleg problemele oamenilor. Nicicând de-a lungul întregii mele vieți n-am cunoscut o persoană căreia să mă fi supus sau pe care aș fi putut s-o admir. Dar muntele Takagamine mă privește de la înălțimea sa și-mi spune: Kodo, Kodo...". Acestea au fost ultimele sale cuvinte. A murit la 21 decembrie 1966.
Extrase din conferințe
"Aș vrea să vă vorbesc despre adevărul adânc al Zenului și al zazenului. Bineînțeles că zazenul nu este postura șezând, de vreme ce această postură trebuie abandonată (datsu raku). Nu trebuie să ne atașăm de ideea de "a fi așezat". Pentru ca viața să devină religie, trebuie ca viața să devină în întregime religie. Dacă vă explic de ce în zazen viața devine în întregime religie, este pentru că Dogen a explicat clar în Shobogenzo Bendowa: "Aceasta (zazenul) este marea poartă a buddhismului". De multe ori oamenii mă întreabă de ce fac zazen. În zazen nu se face nimic, zazenul înseamnă "a deveni intim cu tine însuți". De fapt există mai multe feluri de intimități. De exemplu poți să devii intim cu sake-ul, cu o amantă sau cu jocul de golf. În toate aceste cazuri lumea nu face altceva decât să caute un scop în aceste obiecte și nu devin deloc intimi cu ei înșiși. Pentru a ne da seama ce suntem, nu există mijloc mai bun decât zazenul. Când sunt în dojo, fac zazen în liniște, închizând ușa ... Desigur, există dorința omenească banală de a vrea să știm în ce măsură facem zazen. Dar sinele însuși care face zazen este Buddha. Aceasta înseamnă "a deveni Buddha". Este punctul esențial al zazenului, cu alte cuvinte, iluminarea tăcută (mokusho) a Zenului."
Se spune că zazenul și credința sunt două lucruri diferite și că zazenul nu este credința. Dar dacă practici zazen devenind intim cu tine însuți, devenind pur, aceasta înseamnă credința. Dacă practici zazen într-un mod superficial, atunci se poate spune ca există două lucruri, tu însuți, și zazenul. Atunci, tu însuți și zazenul, nu sunteți una. Deci există în permanență sinele și zazenul, sinele și Buddha, ca două lucruri diferite. Buddha se vede departe și asta nu e bine. Eu cred că zazenul și acest Sawaki sunt un singur lucru. Zazen și Sawaki, Sawaki și zazen, nici o distanță. Eu cred că Sawaki este el însuși atunci când practică zazen. Dar nu este usor pentru că zazenul și Sawaki se află la o mare distanță. Practicând zazen, mă gândesc câteodată la o fată pe care am întâlnit-o sau la ceva impresionant, ca muntele Fuji. Zazenul nu trebuie practicat relaxat sau adormit. Luând o postură energică, Sawaki este "tras înspre zazen". Este ceea ce numim samadhi. Samadhi denumește ceea ce este pur ca natura, adică adevăratul "eu". Hakuin a spus: "Oamenii sunt deja natura lui Buddha". Pentru a ajunge la această natură însă trebuie să faci zazen cu mare seriozitate, fără distanță, zazenul pe care-l numim san ze tsu kan, adică "a traversa și a observa cele trei lumi ale trecutului, prezentului și viitorului.
Cineva istorisește că odată, în timp ce țineam o conferință undeva, trecând prin fața sălii a auzit vocea mea care era deosebit de puternică și incitantă; s-a oprit și a aruncat o privire în sala în care, a constatat el cu uimire, nu erau decât două persoane. Puțin contează pentru mine dacă vorbesc pentru o sută sau o mie de persoane. Eu vorbesc întotdeauna din adâncul inimii. De aceea, în fiecare cuvânt, în fiecare frază, mintea și corpul meu, carnea și sângele meu sunt în întregime deschise.
Taisen Deshimaru (1914-1982)
Yasuo Deshimaru s-a născut la 29 noiembrie 1914 lângă Saga, Prefectura Kyushu într-o veche familie de samurai. Cea mai mare parte a copilăriei și-a petrecut-o în Japonia rurală. Tatăl său era un mic întreprinzător ce se ocupa cu coordonarea lucrărilor agricole și a pescuitului în acea zonă, un om foarte autoritar, ce voia pentru fiul său un viitor strălucit: "Fiul meu trebuie să devină un om important și bogat, un ministru sau cel puțin un mare industriaș". Întotdeauna se plângea că fiul său dă prea multă atenție lucrurilor spirituale, însă mama sa, ferventă susținătoare a religiei buddhiste Shinshu, ce se ruga zi de zi repetând continuu numele lui Buddha Amida, era cea care îl susținea cu putere. Pentru că în acel sat nu exista școală, bunicul său s-a ocupat de educația lui. Era un om bătrân dar foarte mândru și cu o forță ieșită din comun. Fusese în tinerețe maestru de Kyushin-ryu (un amestec de ju-jitsu și judo) și antrenase numeroși luptători în perioada revoluției Meiji. Înainte de a-și învăța nepotul să scrie și să citească, bunicul îl învăță forme de luptă, dând cu el de tatami fără prea multe scrupule. Cu ochii în lacrimi, copilul Yasuo se ridica de pe tatami și pornea din nou la atac.
După terminarea școlii elementare, deveni pasionat de pictura sumio-e pe care o studie cu profesorul Tanahaka Suishi așa de bine încât după câțiva ani profesorul îl sfătui să se înscrie la Academia Ueno din Tokyo pentru a deveni pictor. Reacția tatălui a fost una violentă: "Dumnezeu mi-e martor, cât voi trăi eu tu nu vei fi pictor. Vei intra la o școală și te vei pregăti să-mi iei locul". Pentru că fusese foarte brav în războiul ruso-japonez, tatăl voia ca fiul să-și înceapă o carieră în armată, mai ales că școlile militare și cele administrative la acea vreme erau gratuite. Așa deci, abandonate visele de copil, Yasuo se prezentă la vizita medicală de la Școala Militară unde fu respins din cauza miopiei. În timpul celui de-al doilea război mondial, acea clasă în care ar fi fost și el a fost decimată. Respins la școala militară, se înscrie la liceul din Saga, dar la insistențele tatălui se retrage și merge să ajute la încărcatul cărbunelui din minele din Mike în vapoarele care aprovizionau furnalele din regiune. Este angajat la cântăritul sacilor. Conștient că Yasuo nu vrea să-i ia locul, tatăl adoptă un tânăr (obicei foarte răspândit în Japonia). Așa că, Yasuo se poate întoarce la studiu, se mută din nou în Saga la familia Majima unde-l întâlnește pe Kodo Sawaki, maestrul ce-i va schimba viața. Deshimaru are optsprezece ani, Kodo Sawaki cincizeci, Yasuo este adept Jodo-shinshu iar Kodo nu vorbește niciodată de Zen cu el. Kodo ținea conferințe în Saga și dormea noaptea la familia Majima, chiar în aceeași cameră cu Yasuo. Își continuă studiile de economie visând la America și la succes; urmând cursurile buddhiste la universitate visa la puritate și idealuri. Buddhism teoretic, bineînțeles.
În anul al treilea, îndrăgindu-și foarte mult profesorul, participă pentru prima dată la un sesshin Rinzai în templul Korin-ji. Deshimaru povestește despre acel sesshin: "Am fost treziți brusc la ora două. Poate pentru că aveam 5 dani în Kendo, atitudinea mea era puțin cam arogantă, călugărul responsabil cu kyosakul mă urmări timp de opt zile cât dură sesshinul, controlându-mi postura și dându-mi lovituri peste lovituri încât spatele meu deveni vânăt și extrem de umflat. În tot acest timp nu am văzut nici urmă de profesor și nici un maestru nu conducea sesshinul. Am început să mă întreb dacă acest Zen, la care eu apreciasem foarte mult intenția, nu însemna altceva decât a fi bătut de către un tip solid. În a opta zi, din cauza oboselii sau a neatenției, călugărul neîndemânatic și sadic care pusese ochii pe mine mă nimeri cu kyosakul în cap. Atunci am avut pe loc un satori, am uitat totul, m-am trezit în picioare cu kyosakul în mână aplicând lovituri după lovituri călugărului ce mă torturase opt zile. Și nu numai lui, ci și tuturor călugărilor ce apăruseră din toate părțile. De vroiau Zen, le dădeam eu cât încape! - Ascultați-mă bine! Zenul vostru nu e o religie, e doar violență și fascism! Nu vreau să vă mai văd nici pe voi, nici Zenul vostru, cât oi trăi eu."
Yasuo pleacă, continuă să studieze buddhismul însă acordă o mai mare atenție și timp studiilor de economie care-i permiteau să viseze la un viitor în America. Aceste două lumi diferite și în contradicție îl atrag, cu toate că economiștii de obicei nu se ocupă de probleme religioase și nici maeștrii buddhiști de problemele economice aferente vieții cotidiene. Și cu toate acestea, curiozitatea lui de adolescent îl împingea și spre una și spre cealaltă. Nu înțelegea de ce ar trebui să renunțe la una în favoarea celeilalte. Dacă ar fi ales calea spirituală, ar fi trebuit să trăiască retras, departe de lume, să se hrănească cu o supă săracă și cu orez și să fie luat în râs de cei din lumea afacerilor, iar pe de altă parte, dedicându-se afacerilor, ar fi dus o viață făcută numai din calcule, bani, competiție, trădare și neîncredere, iar ființa lui spirituală s-ar fi pierdut treptat. Aceste lumi păreau incompatibile, fără posibilitate de comunicare între ele, coexistând doar ignorându-se reciproc. Copilăria lui a fost dominată de această diviziune, între materialismul puternic al tatălui și spiritualismul profund al mamei sale. De asemenea era încercat de curiozitatea de a descoperi lumea occidentală. Începe să studieze engleza, merge duminica la biserica baptistă, ascultă lecturile din Biblie. Deveni interesat de religia iudeo-creștină, dar și de fiica pastorului. Evoluția politică îl determină să citească Marx și Engels. Își termină studiile și încearcă să se angajeze într-o fabrică de unde ar fi putut să plece în Statele Unite și, datorită cunoștințelor considerabile de limba engleză, este angajat la fabrica Morinaga. Posibilitatea unei plecări în Statele Unite devine din ce în ce mai redusă, în Japonia au loc mișcări politice de anvergură, generalul Majima, cel la care el locuise la Saga, este arestat pentru protest împotriva politicii fasciste duse de clanul militar Tosheya fapt ce-l marchează profund, devine din ce în ce mai nemulțumit de viața dusă, nu mai găsește plăcere în distracții ieftine, dorințe comune, în munca fără satisfacție din fabrică.
Se simte din ce în ce mai singur și, într-o zi primește o scrisoare de la doamna Majima ce-l sfătuiește să aibă o întrevedere cu Kodo Sawaki pentru a-și rezolva problemele ce-l frământau. Merge la templul Soji, unde Kodo Sawaki practica alături de discipolii lui. Impresionat de postura acestuia, de învățătura pe care acesta o dădea discipolilor săi, Deshimaru simte în sfârșit că acesta este locul lui la care visase îndelung. Devine discipolul lui Kodo Sawaki și primește numele de Taisen. Urmând învățătura maestrului său se dedică trup și suflet practicii Shikantaza (doar așezat) alături de acesta, până în momentul atacului japonez de la Pearl Harbour, când Taisen este trimis într-o misiune foarte periculoasă. Kodo îi dă rakusu-ul lui și notițele despre Shodoka cu cuvintele: "Respectă și ai încredere în ceea ce ți-am dat, iar karma ta va fi bună".
Deshimaru trece prin încercări foarte grele, fiind de mai multe ori pe punctul de a-și pierde viața (o dată, vaporul pe care se găsea a fost unicul care a scăpat dintr-un atac asupra convoiului ce transporta dinamită, altădată, pe când se afla în insula Bangka, este aruncat în închisoare pentru rebeliune și salvat în ultimul moment de un acord între țări, se îmbolnăvește grav de malarie din care scapă cu greu, scapă ca prin miracol dintr-un atac cu bombe al americanilor asupra vasului pe care se afla, după ce plutește agățat timp de o zi și o noapte până când este salvat de o barcă japoneză, apoi luat prizonier de americani și aruncat într-un lagăr de concentrare în Singapore din care scapă după multe luni de muncă silnică). În sfârșit, Deshimaru se întoarce în Japonia, alături de maestrul său, lângă care rămâne timp de paisprezece ani. În 1965, la capătul vieții, pe patul de moarte, Kodo Sawaki îi dă shiho-ul, Kesa, simbolul transmisiei autentice, de la Buddha la Buddha, de la Patriarh la Patriarh.
"Pe timpul lui Bodhidharma, în India Buddhismul era într-o completă decădere spirituală. Și astfel maestrul lui Bodhidharma îl îndemnă pe acesta să plece spre vest pentru a răspândi adevărata învățătură. În Japonia zilelor noastre este aceeași situație, Buddhismul este mort. Așa că, tu, succesorul meu, trebuie să mergi în vest pentru ca Buddhismul să înflorească din nou. Toți cei care practică zazen sunt discipolii mei". După moartea lui Kodo Sawaki, Deshimaru incinerează corpul și practică zazen timp de patruzeci și nouă de zile în continuu. Apoi pleacă spre vest.
În 1967 ajunge în Franța la invitația unui grup de adepți ai macrobioticii. Locuiește într-un depozit și practică zazen zilnic împreună cu câteva persoane. Supraviețuiește făcând masaje Shiatsu. După mai mult timp câțiva discipoli îi găsesc un apartament în care se mută. Începe să călătorească, să țină conferințe în care el nu predică un buddhism dogmatic, convențional. Învățătura lui nu era rezervată călugărilor, celor retrași din viața socială, ci din contră, pentru cei care trăiau în societate. Nimic din învățătura lui nu era secret, nimic special. Învățătura lui trata viața cotidiană ca adevărată învârtire a roții Dharmei. Maestrul Deshimaru era complet dincolo de religii și de categoriile pe care și le creează oamenii. Timp de cincisprezece ani a repetat că adevărata transmisie este practica zazenului. Începe să scrie cărți, care, împreună cu conferințele ținute și cu practica regulată în dojo duc la o creștere masivă a practicanților, ajungând la mii de persoane. Are loc o explozie a Zenului în Europa, se deschid numeroase dojouri, în 1970 fondează A.Z.I. – Asociația Zen Internațional, iar în 1979 Deshimaru împreună cu discipolii săi construiește pe valea Loirei primul mare templu Zen din Europa, Gendronniere, "Templul non-fricii".
În 1982 se întoarce în Japonia pentru a-și îngriji ficatul, moare într-un pat de spital, este incinerat, iar cenușa este adusă și îngropată în grădina templului Gendronniere. Ultimele cuvinte adresate discipolilor au fost: "Please, continue zazen".
Extrase din conferințe
Practica zazen este secretul Zenului. Zazenul este foarte dificil, o știu. Însă practicat zilnic este foarte eficient pentru lărgirea conștiinței și dezvoltarea intuiției. Zazenul nu numai că eliberează o mare cantitate de energie, dar el este postura trezirii. În timpul practicării lui nu trebuie căutat nimic. Fără obiect, el este doar concentrare asupra posturii, respirației și atitudinii minții. Zenul este foarte simplu și, în același timp, foarte greu de înțeles. Este o problemă de efort și de repetiție - precum viața. Numai așezați, fără scop și fără dorință de profit, dacă postura, respirația și atitudinea minții voastre sunt în armonie, înțelegeți Zenul adevărat, pătrundeți natura lui Buddha.
Zenul adevărat se practică fără motivație, fără scop, fără a căuta măcar trezirea (satori). Eu pun accentul asupra esenței Zenului, asupra zazenului. Cântarea sutrelor, ceremoniile din temple sunt foarte frumoase, dar nu acolo se află esențialul. Nu-i deloc nevoie să mergeți în Japonia pentru a găsi învățătura Zen autentică. Zenul adevărat este aici și acum, în corpul și în mintea voastră. Dacă postura și respirația sunt juste, mintea își regăsește condiția normală, naturală. A regăsi acordul suflului cu clipa prezentă: atunci totul devine just. Nimic altceva nu e de găsit. Nimic de devenit. Nimic de obținut. A nu căuta adevărul, a nu fugi de iluzii. Doar a fi prezenți, aici și acum, în mintea și corpul vostru. Atunci apare conștiința profundă și pură, universală și nelimitată.
Mokusho Zeisler (1946-1990)
Zeisler s-a născut în 1946 la Budapesta. Puțin timp după nașterea sa, familia lui s-a mutat în Franța. Acolo el avea să devină unul din primii discipoli ai Maestrului Deshimaru. După moartea lui Taisen Deshimaru, Maestrul Zeisler, dotat cu o putere charismatică și o energie deosebite, a condus sangha (comunitatea practicanților de zen). Numele de călugăr pe care Deshimaru i l-a dat maestrului Zeisler a fost Mokusho (Lumină Tăcută, Trezire Tăcută). Este chiar semnul zazenului pe care îl practicăm – fără scop, în afara oricărui interes, fără nici o tehnică specială, pur și limpede din adâncul pământului până în înălțimile cerului. "Lumina" este acea înțelegere și înțelepciune atotcuprinzătoare ce apare atunci când, în liniște, mintea revine la starea sa originară, naturală. Mokusho Zeisler a dorit să se întoarcă în țara natală și în Europa de Est pentru a aduce kesa (veșmântul sacru) și practica zazen. Moartea l-a împiedicat să îndeplinească acest proiect așa că discipolului său cel mai apropiat, Yvon Myoken Bec, i-a revenit această sarcină.
Yvon Myoken Bec
Maestrul Myoken urmează învățăturile Maestrului Taisen Deshimaru și ale Maestrului Mokusho Zeisler, și din 1992 dă învățătura în România și Europa de Est. În prezent el trăiește în Budapesta, la Templul Taisen-ji unde dă învățătura zilnic. De asemenea în mod regulat conduce sesshinuri în Templul Hobo-ji din Ungaria cât și în locuri din România și Croația.
În toamna anului 2002, a primit la Budapesta Shiho (transmisiunea oficială a dharmei) de la Maestrul Stéphane Kosen Thibaut (succesorul lui Renpo Niwa Zenji – fostul Stareț al Eihei-Ji, cel mai mare templu zen japonez).
Maestrul Myoken menține relații apropiate cu mai mulți lideri spirituali din Europa, printre care Zentatsu Baker Roshi – moștenitorul Dharmei lui Suzuki Roshi, Fausto Taiten Guareschi – Starețul Templului Zen Fuden-Ji - Italia, Maeștrii Kosen Thibaut și Barbara Kosen – cei mai mari discipoli în viață ai Maestrului Deshimaru, Lama Deny – succesorul European al lui Kalu Rinpoche și Genpo Roshi – conducătorul Kanzeon Sangha International. De asemenea, este membru al organizației mondiale COVR (Colloquium on violence and religion - Colocviul despre Violență și Religie), fondat de René Girard.