Texte
San Do Kai
traducere și comentarii de Maestrul Taisen Deshimaru (1975)
CHIKUDO DAI SEN NO SHIN, TO ZAI MITSU NI AI FUSU. NINKON NI RIDON ARI. DO NI NANBOKU NO SO NASHI, REIGEN MYO NI KOKETTARI, SHIHA AN NI RUCHU SU. JI WO SHU SURU MO MOTO KORE MAYOI. RINI KANO UMO MATA SATORI NI ARAZU. MON MON ISSAI NO KYO. EGO TO FUEGO TO ESHITE SARA NI AIWATARU. SHIKARA ZAREBA KURAI NI YOTTE JUSU. SHIKI MOTO SHITSUZO WO KOTONISHI. SHO MOTO RAKKU WO KOTO NISU. AN WA JOCHU NO KOTO NI KANAI. MEI WA SEI DAKU NO KU WO WAKATSU. SHIDAI NO SHO ONOZUKARA FUKUSHU. KONO SONO HAHA WO URU GA GOTOSHI, HIWA NESSHI KAZAWA DOYO. MIZU WA URUOI, CHI WA KENGO. MANAKO WA IRO, MIMI WA ONJO, HANA WA KA SHITA WA KANSO. SHIKA MO ICHI ICHI NO HO NI OITE NENI YOTTE HA BUNPU SU. HONMATSU SUBEKARAKU SHUNI KISU BESHI. SONPI SONO GOWO MOCHI YU, MEICHU NI ATATTE AN ARI. AN SO WO MOTTE AU KOTO NAKARE. ANCHU NI ATATTE MEI ARI. MEI SO WO MOTTE MIRU KOTO NAKARE. MEI AN ONO ONO AITAI SHITE, HI SURU NI ZENGO NO AYU MI NO GOT O SHI. BAN MOTSU ONOZUKARA KO ARI. MASANI YO TO SHO TO WO IUBESHI. JISON SUREBA KANGAI GASSI RI OZUREBA SENPO SASO U. KOTO WO UKETE WA SUBEKARAKU SHU WO ESUBESHI. MIZUKARA KIKU WO RISSURU KOTO NAKARE. SOKO MOKU DO WO ESEZUNBA, ASHI WO HAKOBUMO IZUKUNZO MICHIWO SHIRAN. AYUMI WO SUSUMU REBA GON NON NI ARAZU. MAYO TE SENGA NO KO WO HEDATSU. TSUTSU SHINDE SANGEN NO HITO NI MOSU. KOIN MUNA SHIKU WATARU KOTO NAKARE.

INTRODUCERE

Shin Jin Mei, Hokyo Zan Mai, San Do Kai.
Aceste trei sutre sunt esența Zen-ului. San Do Kai a fost scrisă de către Maestrul Sekito Kisen. Sekito a primit ordinația de la Eno iar după moartea lui Eno transmisiunea i-a fost dată de Seigen. Linia de transmisiune este asta: Seigen, Sekito, Yakusan.
Sekito Kisen, în chineză Shih-t’ou sau Hsi-ch’ien, s-a născut în anul 700 și a murit în anul 790. El practica zazen așezat pe o piatră, de unde și numele său: Sekito.
Seki: piatră
To: cap
Sekito: cap de piatră.
San Do Kai. Ce semnificație au cele trei kanji-uri?
San: reuniune, întâlnirea ce adună împreună. San Zen de exemplu: a veni la Zen, a se apropia de maestrul Zen.
Do: asemănător, egal cu, la fel (nu are sensul de Cale).
Kai: Calea sau locul de întâlnire. De asemenea are înțeles de petrecere. San Zen Kai: petrecerea de la zazen. Kai poate să însemne fuziune.
San Do Kai este un poem ritmat, este grupat în tranșe de câte cinci ideograme. El cuprinde cincisprezece fraze a câte cinci ideograme.
De ce se intitulează San Do Kai?
San: a se asemăna; Do: egalitate: Kai: unire. San Do Kai: întâlnire egal unire.
Maestrul Sekito, la timpul său, citise și studiase o carte foarte cunoscută a Maestrului Jo (ce nu era călugăr Zen) în care era scris:

           „ Adevăratul înțelept, marele om
              Adună, reunește, amestecă toate și fiecare existență.
              El realizează fuziunea tuturora și apoi creează sinele,
              Mintea curată a fiecăruia din aceste lucruri.
              El unește toate existențele
              Conform minții sale. ”

Acesta este adevăratul înțelept.
Înțeleptul nu are ego însă fiecare lucru este un ego. Cerul și pământul reprezintă unitatea ego-ului. Toate existențele sunt ego-uri, ego-ul este unitate, el este unificat cu toate lucrurile.
Plecând de la această frază a compus apoi San Do Kai.
Perioada în care a trăit Sekito a fost perioada în care Zen-ul Soto și Zen-ul Rinzai s-au despărțit. Eno a avut un mare număr de discipoli dintre care cei mai importanți au fost Seigen și Nangaku. Nangaku a avut la rândul lui un discipol foarte inteligent și plin de forță: Baso.
Baso: bunicul calului, nume foarte interesant. Baso era foarte mare și foarte puternic… ca un cal.
Și în același timp, el avea încă un discipol: Sekito. Acesta nu era așa de inteligent și practica zazen așezat pe un pietroi. Baso, a cărui inteligență era foarte profundă, iubea foarte mult discuțiile. Sekito, în schimb, făcea doar zazen, așezat pe o piatră. Deja putem întrevedea cele două școli: Rinzai și Soto.
Sekito primise ordinația de la Maestrul Eno. Putem spune că înțelegerea sa asupra Zen-ului era veritabilă. În zilele noastre călugării trebuie să recite San Do Kai în fiecare dimineață. Dar foarte puțini dintre ei îi înțeleg adevărata semnificație.

 

                                                       SAN DO KAI

                       Identitatea a ceea ce se întâlnește și se reunește.

 

Chikudo dai sen no shin.
Chikudo este India.
Dai sen stă la originea numelui meu Tai sen. Dai sau Tai are sensul de mare. Tai are un sens mai larg decât Dai.
Sen în chineză înseamnă sihastru, înțelept. Sen este compus din două ideograme: la stânga omul, la dreapta muntele.
Sen este cel care se retrage în profunzimile muntelui, departe de soare și de mizerii, pentru a căuta Calea.
Dai sen – marele călugăr, marele înțelept: Buddha.
Shin: minte.
Deci, chikudo dai sen no shin: mintea marelui sfânt, marelui Buddha, marelui înțelept al Indiei.
În China sen este sihastru, înțeleptul ce deține puteri magice, ezoterice.
Dai sen: marele înțelept al Indiei, Buddha Shakyamuni.

To zai mitsu ni ai fusu.
To zai este estul sau vestul. În realitate, universul în totalitatea sa. To zai nu este limitat, el conține estul și vestul, de asemenea sudul, nordul și toate celelalte direcții.
Găsim aici iarăși kanji-ul mitsu. Mitsu din Hokyo Zan Mai: în mod secret, intim, apropiat, o mulțime compactă, strânsă. Semnificațiile lui sunt numeroase.
Dai fusu: transmis, dat lui…
De la est la vest: înseamnă de la India până-n China, de la nord la sud.
„ Spiritul marelui înțelept al Indiei s-a transmis în mod intim, direct, secret
De la est la vest.”
Mitsu ni ai fusu:
Mintea de Buddha, precum aerul și lumina, se găsește peste tot, în toate direcțiile, peste tot în spațiu. Mintea de Buddha există în fiecare minte.
În „Sutra Nirvanei”, cea dintâi sutră, se afirmă că în fiecare lucru există natura de Buddha. Natura de Buddha este natura originară, este esența oricărui element aflat în cosmos. Natura de Buddha este energia cosmică prezentă în fiecare viață.
Buddha, înțeleptul, se apropie de această energie cosmică aflată în ego-ul său, în el însuși. El unește această energie cu ego-ul său. Ego-ul devine energie cosmică și în același timp, energia cosmică penetrează ego-ul. Are loc realizarea unificării ego - viață cosmică. Omul devine în armonie, în totală unitate cu sistemul cosmic.

Ninkon ni ridon ari.

În ceea ce privește ființele umane, senzațiile și inteligența diferă, însă în ceea ce privește Calea, sudul și nordul nu există.

O să explic mai clar.
Inteligența diferă de la o ființă la alta, însa pe Cale toate ființele sunt identice; sunt abolite frontierele, distanțele, sudul nu mai este separat de nord.
De ce sud și nord? Și în China ca și în Europa ca și în Franța, sudul diferă de nord. Din cauza suprafeței mari a Chinei diferențierile între nord și sud creează puternice caracteristici proprii zonei. Oamenii din sud și nord se războiesc fără încetare pentru putere și supremație. Chinezii din nord, mai inteligenți și mai școliți îi domină pe cei din sud. Nu numai personalitatea și caracterele lor diferă ci și ei ca oameni.
Calea nu cunoaște frontierele.

Do ni nanboku no so nashi.

Nanboku. Aceasta ideogramă înseamnă Nord. Dar de ce Maestrul Sekito a scris aceasta frază?
După moartea lui Konin, cei doi mari discipoli ai lui, Eno și Jinshu s-au despărțit. Jinshu era un om inteligent, sensibil, foarte abil. Eno, în aparență, cu puțină educație, neinteligent, incult. Dar a fost el cel care a primit transmisiunea succesiunii de la Maestrul Konin. Deci acela este momentul în care Zen-ul a fost divizat în cele două școli: de nord: Jinshu și de sud: Eno.
Este interesant să constatăm că, dacă studiem în profunzime kanji-urile, există două posibilități de a traduce această frază. Însă noi trebuie să înțelegem adevăratul sens al kanji-ului so.

Do ni nanboku no so nashi.

Pe vremea când San Do Kai a fost scris, nu existau tipografii, textele erau caligrafiate. În plus, San Do Kai era rezervat discipolilor, era un text secret.
Kanji-ul so poate să însemne maestru dar, dacă considerăm faptul că ar fi putut fi caligrafiat greșit, o simplă eroare în stânga, înțelesul lui ar fi cu totul altul.
So: nici o diferență.
Deci avem aceste două posibilități de traducere:
1. Pe Cale, nu există nici Maeștri din Nord și nici Maeștri din Sud.
2. Pe Cale, nu există nici Cale de Nord, nici Cale de Sud.
Aceste patru fraze constituie începutul lui San Do Kai. Frazele următoare dezvoltă relațiile, întâlnirea dintre Buddha și ego, fuziunea personalității proprii cu Buddha.

Reigen myo ni kokettari shiha an ni ruchu su.

Sursa spirituală este pură și strălucitoare.
Doar afluenții noroioși curg în obscuritate.

Rei: minte, suflet, ku. Deci, adevărata minte.
Reigen: sursa de unde izvorăște apa pură, originalitatea.
Myo: pur, curat, clar, strălucitor.
Această apă pură este nepătată.
Avem de asemenea kanji-ul umbră, dar el nu are un sens malefic ci mai degrabă înțelesul de profunzime, de fenomen profund creat de natură.
Deci, ce vrea să zică cu asta?
În zazen, atunci când vă înțelegeți adevărata voastră personalitate, voi realizați și care vă sunt bonno-urile.
San Do Kai reprezintă esența Zen-ului, dimensiunea sa este imensă, universală. Dacă realizăm faptul că sursa originalității personale este ku, existența fără numen, înțelegem sursa bonno-urilor noastre și infinitatea fără de limite a conștiinței. Când subconștientul iese la suprafață împreună cu cortegiul lui de gânduri complicate avem posibilitatea să înțelegem complexitatea minții noastre, să vedem cum dorințe nesfârșite se ridică din străfundurile conștiinței noastre. Dacă reușim să ajungem la această adevărată originalitate, realizăm că totul vine de la bonno-urile noastre, că sursa noastră spirituală este fără numen: ku.
Și atunci, creierul nu mai înseamnă nimic. Crearea joncțiunilor neuronale ia sfârșit, crearea de karmă ia sfârșit.
Apoi ku devine shiki, sursa spirituală strălucitoare și curată este murdărită de curgerea fenomenelor în viața noastră.
Ku soku ze shiki.
Dar sursa lui shiki este ku, iar acest ku (acest fără numen) se schimbă în shiki în funcție de împrejurări și de mijloace. Rădăcina devine ramură, frunze, flori și roade.
Pe creangă, mugurele îmbobocește, apoi înflorește și din nou ciclul se reia… ca într-un cerc. Nu există fixitate; este dokan: cercul, roata vieții, fără de început sau sfârșit.
Ku soku ze shiki. Shiki soku ze ku.
Acesta este dokan.
Însă, în cele din urmă, cele două aspecte se unesc, se identifică. Dar nu trebuie să ne gândim că ku devine shiki și nici că shiki devine ku.
Rădăcina spune: „ Fără mine, voi n-ați putea exista. ”
Frunza răspunde: „ Fără mine n-ați putea respira, n-ați putea trăi. ”
Nu, nu este așa. Amândouă sunt necesare.
Bonno soku bodai: bonno-urile devin satori. Cele două sunt separate, fiecare își ocupă propria poziție, dar în același timp, ele fuzionează. Când te fixezi doar pe ku înseamnă că ești blocat, în kontin, ești adormit. Noi am devenit prea mult „nimic”.
Prin opoziție, să rămâi fixat pe shiki înseamnă să fii prea „ pe creanga”. Asta înseamnă sanran, creierul se complică, se scufundă în gânduri. El devine „murdar și noroios”. Dacă o apă stătătoare este noroioasă, o apă care curge prea tare din cauza numeroaselor fenomene, va fi de asemenea murdară și poluată

Trebuie găsită calea de mijloc între blocajul kontin-ului și agitația excesivă din sanran, nu trebuie să rămânem fixați pe sursă, pe tradiția străveche și clasică.
Cu toate astea, sursa este necesară: ea este rădăcina. Bazele viitorului se clădesc pe propriile noastre creații, promovate de sanran, fenomene, shiki; însă trebuie să ne aflăm mereu dincolo de dualism.

Ji wo shu suru mo moto kore mayoi.

Să te atașezi prea mult de fenomene este cauza iluziei.
Să urmărești, să întâlnești esența (numenul)
Nu este veritabilul satori.

Încă o dată, acest lucru înseamnă shiki soku ze ku, ku soku ze shiki..
Kanji-ul ji are ca semnificație fenomen, existență, fapt (nu ideea), materia, shiki.
Să te atașezi prea mult de shiki este iluzie….
Să urmărești, să întâlnești ku nu este adevăratul satori.
Există oameni atașați prea tare de fenomene. Pentru cei care sunt contra esenței (numenului) acest atașament înseamnă iluzie. De cealaltă parte, există oameni care urmăresc, care vor esența, ideea.
Dar și aceste persoane ce sunt împotriva fenomenelor se află în eroare. Ambele puncte de vedere sunt greșite. Trebuie creată calea de mijloc.
Aici ku înseamnă raționalism, judecata spirituală. Și ji, shiki este practica, existența, faptul, lumea vizibilă, fenomenul. Ji este lumea vizibilă a materiei și a fizicii. Rei este lumea ideilor, a metafizicii, lumea spirituală, lumea idee.
În Europa Kant a declarat: ” Lumea fenomenală poate fi recunoscută, însă materia în sine nu poate fi demonstrată. ”
Hegel a negat opinia lui Kant, iar Marx are un punct de vedere diferit: obiectivitatea materiei dă posibilitatea ca ea să fie recunoscută. Este posibil ca materia să fie recunoscută. Noi putem vorbi de Dumnezeu fără a putea însă certifica ființa (faptul de a exista) a lui Dumnezeu. Kant, Descartes, sfântul Tommaso D’Aquino, au vorbit despre această problemă în existențialism și esențialism.
Însă pentru Maestrul Dogen, spiritul și materia sunt în unitate.
Deja acum două mii de ani buddhismul considera existențialismul și esențialismul (mu) ca fenomene fundamentale.

Mu, nimic, ființa și non - ființa. Buddhismul se afla deja dincolo de aceste dualități prin „Calea de mijloc”. Problematica existenței a fost primordială în toate filozofiile. Dar a avea doar un singur punct de vedere înseamnă să te găsești în eroare. Bineînțeles, Kierkegaard, Jaspers, Sartre!... cu toate astea, nu trebuie să uităm importanța esențialismului.
Unde este adevărul?
Trebuie să creăm și să ne bazăm pe ambele puncte de vedere. Nici să nu ne atașăm doar de fenomene, nici să urmăm doar ku, esența fără numen.
În India, fie că e vorba de ceea ce era acum două mii de ani, fie că e vorba de zilele noastre, problema este mereu aceeași. Aceleași discuții se repetă iar și iar…
Un filozof german, Fichte, (1762- 1814), după ce a studiat Kant, a realizat fuziunea criticii rațiunii pure cu metafizica transcendentală creând astfel Weltvernunft, rațiunea universală, rațiunea pură: ” Noi suntem, noi avem o inteligență practică.”
Ce reprezintă Tathandlung și Handlung? Adevărata conștiință și acțiunea reflexivă reală.
Ce este egoul absolut, rădăcina egoului? Este activitatea noastră, de fapt acțiunea noastră, desfășurarea acțiunilor noastre: activitatea originară a egoului. Rațiunea pură înseamnă a găsi câteva acțiuni raționale căutând doar în lumea obiectivă. Dar veritabila certificare a egoului nu poate fi făcută prin prisma obiectivului. Activitățile noastre, desfășurarea acestora ne definesc egoul.
Egoul absolut trebuie să fie și für das ich – pentru „eu”. Fichte este incomplet, și el a căzut la rândul lui în impas. Discuțiile s-au repetat fără încetare și în Europa însă buddhismul rezolvase de mult această problemă prin Nagarjuna cu a lui „Cale de mijloc”.
Jaspers, pentru că a studiat textele lui Nagarjuna a reușit să înțeleagă totuși ceva din profunzimile existențialismului.
L-am întâlnit pe Jaspers la Universitatea Heidelberg puțin înainte de moartea lui și am discutat împreună. Jaspers mi-a spus că el gândea că filozofia buddhistă are o dimensiune mai mare decât cea europeană. Filozofia europeană este poarta deschisă către gândirea buddhistă, în mod particular către Zen. Jaspers dorea să studieze Zen-ul, însă din păcate a murit la scurt timp după aceea.
Profesorul Herrigel a înțeles impasul. El a plecat în Japonia pentru a studia filozofia Zen-ului. În Japonia un profesor i-a dat de înțeles că Zen-ul este dificil și l-a sfătuit să abordeze tirul cu arcul. Herrigel a reușit să înțeleagă doar respirația din timpul trasului cu arcul și educația de la maestru la discipol, însă nu a practicat deloc zazen. Citindu-i cartea veți vedea că profesorul Herrigel scrie că educația maeștrilor Zen este ceva minunat, fapt total necunoscut în Europa.
În legătură cu filozoful german Fichte țin să adaug un lucru. Acest filozof vroia să înțeleagă mai mult „a face”, adevărata rațiune a lui „a face”, dar nici el, ca de altfel nici Herrigel, n-a reușit. Jaspers și Heiddeger au cercetat filozofia buddhistă dar n-au reușit s-o găsească. Obiectul ultim sau principiul ultim al cosmosului nu se găsește în creierul frontal, acest obiect se găsește în tot cosmosul.
Omul trebuie să urmeze sistemul cosmic. Omul însuși, în particular conștiința proprie creierului pre-frontal, nu se poate armoniza cu sistemul cosmic; în același timp omul trebuie să urmeze acest sistem… să urmeze legile naturii. În Europa, filozofia, științele, se bazează pe gândirea creierului pre-frontal, fără nici o armonie cu ordinea cosmică și cu ordinea naturii. Și astfel ele cad în impas. Ele sunt opuse sistemului cosmic, legilor naturii. Este criza civilizației noastre.

Mon mon issai no kyo. Ego to fuego to eshite sara ni aiwataru.

Guvernate de legea interdependenței,
Porțile și obiectele acestora se interpenetrează.
Împreună dar ne împreună.
Acestea se pot uni într-un mod armonios.
Iar dacă această armonioasă întâlnire n-are loc
Fiecare rămâne pe poziția ei.

Ce înseamnă asta?
Porțile sunt cele șase simțuri. Gen ni bi ze shin i: ochii, urechile, nasul, gura, corpul (pipăitul) și conștiința.
O să traduc direct.
Mon: poarta, intrarea, poarta pe unde se intră.
Este vorba deci de porțile de intrare în corpul nostru.
De ce gândim? De ce vedem, auzim, simțim gustul, simțim senzațiile? Grație acestor organe de simț, cele șase porți de intrare în corpul nostru și obiectele acestora… de exemplu putem privi o floare, auzi lătratul unui câine. Urechile reprezintă poarta iar lătratul câinelui - obiectul. Dacă în timpul zazenului auzim sunetul clopotului templului, sunetul lui este obiectul.
Ego to fuego.
Floarea ochilor noștri… imaginea florii și ochii noștri nu sunt separate dar în același timp ele sunt separate. Acestea sunt împreună dar în același timp nu sunt împreună. Ele sunt relative una la cealaltă într-un mod delicat și subtil, însă, la fel, în același timp, ele nu sunt relative una la cealaltă. Ele nu sunt fixe.
Ego… fuego.
Ego este asemenea luminii lunii ce penetrează lacul adânc fără să lase nici o urmă. Atunci când ele nu sunt împreună, fuego, luna luminează acoperișurile caselor liniștite și tăcute, în vântul violent al văii.
Fiecare depinde de poziția fiecăruia, dar în același timp. Fiecare este liber. Sensul acestei fraze este foarte profund. Înseamnă că ego: împreună, rădăcina, ramurile se combină, fuzionează, se suportă, se ajută reciproc, păstrează profunde relații de interdependență.
În fuego: ne - împreună, rădăcina rămâne rădăcină în poziția ei de rădăcină, în pământ, separată de frunze, frunzele rămân frunze. Fiecare rămâne pe poziția sa esențială, la funcțiunile sale; rădăcina – să ia apa din pământ, frunzele – oxigenul din aer. Fiecare este liberă, însă fiecare are o relație și o corelație profundă cu cealaltă, cele două aflându-se într-o relație de interdependență – separate dar împreună – pentru că de fapt ele aparțin aceluiași arbore.
La fel cu acest exemplu este și cu simțurile noastre. Obiectul rămâne obiect. Culoarea florii, sunetul clopotului, are fiecare poziția sa esențială. Atunci când noi vedem culoarea florii, când auzim sunetul clopotului are loc combinarea, contopirea. Și-astfel, putem vedea culoarea florii, auzi sunetul clopotului. La fel este și cu gustul, gândirea, cu toate simțurile noastre.
Obiectul însă nu ne pătrunde în ochi. Culorile, sunetele, există peste tot, nu doar pentru noi ci pentru toată lumea, și toată lumea poate vedea acel obiect. Obiectul nu penetrează organele de simț, iar organele de simț nu penetrează obiectul. Fiecare rămâne pe poziția proprie, ca relația dintre apa lacului și lună. Contactul cu lucrurile murdare nu le murdărește, o conștiință pură rămâne nepătată chiar în contact cu lucrurile murdare. Ea nu va fi pătată niciodată. Bineînțeles că ea va fi influențată pentru scurt timp de acesta însă curând ea-și va regăsi condiția sa normală.
Ego semnifică combinarea, joncțiunea, uniunea organelor de simț ce devine unitate fără relativitate.
Fuego semnifică dualitatea și relativitatea organelor de simț și a obiectelor acestora ce rămân pe pozițiile lor esențiale.
Dar, există „ego și fuego” și există non „ego și fuego”: împreună dar ne – împreună, ne – împreună și împreună. Acest lucru nu este o simplă dualitate, nici un monism ci este un minunat principiu Zen, principiul interdependenței, principiu inviolabil și fără intervenție.
Legea, statutul Zen-ului – San Do Kai – este legea națională pentru Zen-ul Soto. Persoana care nu înțelege San Do Kai este ca o persoană care nu cunoaște legile statului său sau, de exemplu, statutul Asociației Zen Europene (vechea denumire a asociației create de Maestrul Taisen Deshimaru în 1970).
Eu cred că până în prezent nici un european n-a înțeles San Do Kai, Hokyo Zan Mai și Zen-ul.

Shikara zareba kurai ni yotte jusu.
Shiki moto shitsuzo wo kotonoshi.
Sho moto rakku wo koto nisu.
An wa jochu no koto ni kanai,
Mei wa sei daku no ku wo wakatsu.

Esența tuturor obiectelor vizibile posedă
în funcție de fiecare obiect
Calități și imagini diferite.
Felul sunetului se schimbă în funcție de
bucurie sau suferință.

An are sensul de întunecimea adâncimilor.

Această profunditate întunecată este lumea combinării elementelor,
Combinare ce are loc în toate direcțiile, sus, jos, la mijloc.
Însă, în prezența luminii, obiectele sunt clare.
Și, de pe poziția existențială a fiecăruia
Putem discerne ceea ce este pur de ceea ce este impur.
 
Rei este mijlocul, metoda justă prin care se poate separa ceea ce este pur de ceea ce este impur, an, tenebrele obscure, profunzimile unde are loc combinarea elementelor.
Lectura directă a textului nu vorbește decât despre combinarea a ceea ce este sus cu ceea ce este la mijloc, însă în realitate este vorba de combinarea a ceea ce este sus cu ceea ce este jos. Există de asemenea și noțiunea de separare și dispersie.
În primul rând:
Shiki: culoare, obiect vizibil în forma sa, lung, rotund, scurt.
Moto: origine, rădăcină.
Chu (tsu) : calitate.
Jo (zo): imagine.
Kotonoshi: diferit, care nu se aseamănă.
Sho: voce, sunet.
Moto: origine.
Rakku: bucurie.
Ku: suferință.
Originea sunetului diferă în funcție de bucurie sau suferință.
An: tenebre, negru.
Mei: clar, luminos.
În domeniul organele simțurilor, obiectele posedă numeroase caracteristici. În domeniul simțurilor, sunetul și culoarea predomină. Ele sunt reprezentative pentru cele șase simțuri ale noastre. Obiectul vederii are o culoare, o formă, poate fi imaculat sau murdar, mare sau mic, rotund, lung sau scurt.
Un exemplu: „ Cerul este albastru, acoperișurile roșii ”, celebru în Franța.
Sunetul bucuriei este diferit de sunetul suferinței, culoarea slipului este percepută ca fiind diferită de cea a kesei.
(Notă: explicațiile date pentru kanji-uri sunt metafore, ele trebuie interpretate în acest sens.)
Obiectele vederii au o formă, o figură. Ele sunt ansambluri de lumină. Sunetul n-are formă, el este un ansamblu al tenebrelor. Sunetul este profunditate. Și în această adâncime, elemente numeroase se combină (sunetele înalte, joase, puternice sau slabe). Dar în prezența luminii obiectele devin clare, iar în poziția lor existențială, noi putem discerne ceea ce este pur de ceea ce este impur.
Și în corpul nostru avem locuri întunecoase și locuri luminate. Fața ne-o putem vedea cu ușurință într-o oglindă, în timp ce organele sexuale sunt ascunse.
Sunetul văii și ecoul acestuia se extinde până departe, în adâncime.
Am citit de curând o carte cu titlul Sunetul Văii. Această carte are ca subiect modul în care se pot vedea culorile folosind audierea de diferite sunete emise de pian. În funcție de înălțimea sunetelor, acute și grave, are loc o influențare a imaginației, iar percepția culorilor este diferită. Albastru, roșu, gri, argintiu, culoarea se deschide de la negru la gri… la fel este și cu amestecul de culori și de sunete și tonalități ale muzicii și sunetelor.

Natura celor patru mari feluri revine automat la sursă
Așa cum copilul își regăsește mama.

Cele patru mari genuri semnifică elementele de bază ale cosmosului, pământul, focul, apa și aerul. Aceste elemente sunt ascunse, obscure, iar în cele din urmă ele devin lumină pură, ultimă simplicitate a elementelor, molecule și particule elementare.
Teoria lui Dalton a văzut lumina zilei în 1804. Această teorie permite explicarea modului în care diferitele elemente constitutive ale unui atom se asamblează, în ce mod aceste elemente se combină între ele pentru a forma o moleculă.
Niels Bohr și Stanford Moore au studiat structura atomului. Această formă de combinare este o combinare comparativă, o combinare de lanțuri de ioni. Toate astea sunt foarte interesante și aș vrea să fac o comparație între știință și Zen.
Mai târziu, profesorul Pauling a scris despre natura legăturilor chimice:
„ Particulele elementare constitutive ale materiei sunt supuse forțelor de atracție și de respingere și formează configurații ce reprezintă poziția în care acestea sunt în echilibru. ”
Profunditatea, sinonimă cu ansamblul, cuprinde negativul, pozitivul, jos, la mijloc, yin, yang, forța centrifugă și forța centripetă.

Lumina separă purul de murdar.

În spatele acestei fraze simple se ascunde o mare profunzime. Noi ne dorim să devenim puternici, să dobândim o personalitate puternică. Dorim să ne alăturăm celorlalți. În zazen suntem singuri dar în același timp, prin forța complementarității, suntem în interdependență cu ceilalți. Să dorești să ai o personalitate puternică înseamnă să dorești puterea autonomiei. Să dorești să te alături celorlalți înseamnă să dorești puterea universalității. Aceste două puteri sunt în contradicție.
De exemplu călirea oțelului. Pentru a-i mări rezistența mai întâi el este băgat în foc până devine alb apoi el este scufundat într-o baie de apă rece iar apoi bătut cu ciocanul. La fel este și cu caracterul nostru, trebuie să i se facă același tratament.
Ne găsim tot timpul în prezența forței de respingere (centrifugă) și celei de atracție (centripete). Forța centrifugă semnifică o personalitate puternică, individualistă, puternic autonomă. Atracția, puterea universală, este forța centripetă. Forța centrifugă este înțelepciune și extensie. Forța centripetă este iubirea, forța întregului și inserarea. În psihologie asta înseamnă adaptare, metabolism, ceea ce este integrat și apoi respins.
În zazen suntem aceste două puteri. În zazen aceste puteri se întăresc. Asta este la fel pentru tot. Este ordinea cosmică.
Eu spun mereu „ordine cosmică”… însă ce înseamnă asta?
Ordinea cosmică este echilibrul dintre forța centrifugă și cea centripetă. Echilibrul devine instabil, mișcarea apare, echilibrul se reinstalează, din nou un dezechilibru apare. De la pozitiv la negativ, de la negativ la pozitiv.
În lumea fenomenelor este întotdeauna așa.
În cosmos, acest echilibru trebuie mereu restabilit. Este o ordine naturală care are la bază echilibrul dintre forța centrifugă și cea centripetă. Tot timpul ne aflăm în prezența sintezei, a combinării și echilibrării acestor două forțe. Mereu există repetarea unirii și separării materiei.
Separare, îmbinare. Această alternare are loc fără încetare. Forțele de rezistență, care sunt în opoziție, devin forțe ale vieții. Această forță a vieții se divide în două părți: puterea autonomă, de independență, și spiritul de uniune, de cooperare pentru a se reuni apoi unele cu altele.
Trebuie să explic ce este ordinea cosmică. Am studiat acest lucru foarte profund, este un lucru important atât pentru știință cât și pentru Zen.
Lumea tenebrelor silențioase, cea a combinării în structuri, pe toate direcțiile și lumea luminii înseamnă delimitarea care există între ceea ce este pur și ceea ce este întinat.
Automat, cele patru mari elemente revin la origine. În zilele noastre se poate da o explicație științifică, însă Tozan realizase deja asta acum două mii de ani. Separare, dispersie, apoi combinare, circulație și apoi din nou dispersie. Celulele care se nasc, care se creează și apoi se separă sunt de fapt lumină.
Din contră, să luăm acest exemplu, unirea femeii cu bărbatul în timpul actului sexual. Acest lucru ține de ceea ce este ascuns, obscur. Celulele care se divizează într-un număr incalculabil, sunt lumina.
Separarea și unirea națiunilor globului nostru pământesc urmează aceeași teorie a legăturilor chimice dintre neutronul și nucleul particulelor.
Totul aparține ordinii cosmice și depinde de aceasta.
O forță centrifugă, de respingere, dezvoltă, antrenează o forță autonomă și o personalitate puternică, în extensie.
Forța centripetă este cea a unirii și asamblării. Ea este forța de interdependență și de universalitate. Această forță va fi întărită prin contactul ființelor umane între ele. Dacă forța de respingere este puternică, personalitatea afirmată și caracteristica ei va fi puternică. Dacă forța centripetă este dezvoltată atunci și forța universalității va fi de asemenea. Cele două forțe sunt indispensabile și necesare pentru ființele umane. Aceste forțe opuse trebuie să fie echilibrate și puternice. Armonia dintre aceste forțe antagoniste este aidoma armoniei dintre căruțaș și hățuri.
Forța centrifugă este esența luminii. Forța centripetă este natura drepturilor și îndatoririlor, sursa forței universalității.
Forța centrifugă este înțelepciune, forța centripetă este iubire. Cele două forțe rezidă în calitate, extensie și puterea de a acționa. Echilibrul este o înțelepciune puternică, completă, amprentată de compasiune și iubire universală. Cele două forțe de respingere și de atracție sunt necesare. Pentru antrenamentul personalității, concentrarea și extinderea repetată dau o forță și mai mare acesteia. Fără existența acestei armonii pacea și liniștea nu pot exista. Viața fiziologică este reglată de același principiu, același și în cazul educației discipolilor.
Ieri v-am vorbit despre forța centrifugă și forța centripetă, de specializare și universalizare. Prin dezvoltarea aspectului calitativ, forța centrifugă devine calitate: interiorul devine puternic. Forța centripetă dezvoltă aspectul cantitativ: exteriorul devine puternic. Forța centrifugă este interioară și are forța de respingere și dispersie. Este o personalitate și o individualitate puternică. O mare specializare în extensie. Forța centripetă, cea a asamblării, are forța de atracție.
Bineînțeles, cele două forțe conțin ambele puteri, de extensie și de atracție. A și Buddha se atrag unul pe celălalt de către forța centripetă și se resping datorită forței centrifuge. Pentru a se realiza unirea lui A cu Buddha este necesară o combinare. Pentru a se realiza separarea lui A de Buddha este necesară dispersia. Iar unirea lui A cu Buddha înseamnă că cele două forțe sunt în echilibru.
Adevăratul echilibru dintre cele două forțe : centrifugă + centripetă = zero.
Este adevărul, adevăratul echilibru.
În momentul echilibrului exact, mișcarea nu mai există. Ruperea echilibrului antrenează mișcarea și transformarea. La fel și pentru ființa umană. Noi posedăm aceste două forțe necesare. Însă la unii domină forța centripetă iar pentru alții, forța centrifugă. Pentru unii una dintre forțe domină, iar pentru alții, forțele sunt în echilibru.
O discipolă a mea este centrifugă, alta este centripetă. Cea a cărei forță centripetă este puternică va avea o excelentă personalitate pentru exterior; cealaltă la care forța centrifugă domină va trebui să primească o educație forte, destinată unei persoane cu personalitate puternică.
Cele două forțe sunt antagoniste însă atunci când ele se află în echilibru, personalitatea este puternică și completă.
Fiecare dintre noi este guvernat de aceleași principii.

Focul încălzește, vântul este în mișcare.
Apa este udă, pământul este tare.
Pentru ochi, este culoarea.
Urechile percep sunetele, nasul simte aromele.
Limba poate distinge săratul de dulce.
Însă toate existențele, precum frunzele copacului
Sunt hrănite prin rădăcină.
Începutul și sfârșitul provin de la aceeași sursă: ku.
Începutul și sfârșitul se reîntorc în nimic.
Nobil sau vulgar pot fi folosite, după bunul vostru plac!

Este o traducere făcută cuvânt cu cuvânt.
Focul încălzește…
Focul de lemne din sobă și fierul topit în creuzet nu au aceeași temperatură. Cu toate acestea, originea, sursa este focul. Noi nu putem vedea originea, ea există în profunditatea obscură.
Nu putem înțelege esența vântului, sursa aerului în cer. Aerul se pune în mișcare pornind de la o zonă de înaltă presiune către o zonă de joasă presiune, astfel vântul este generat. El poate deveni un fenomen rapid, lent, chiar poate deveni un taifun. La fel și pentru elementul lichid, pot avea loc o multitudine de fenomene.
În mod asemănător, pământul cu timpul poate deveni piatră. Stratificarea rocilor permite analizarea structurii sale.
Pentru ochi este același lucru. Dacă avem ochii închiși nu putem înțelege ce înseamnă să vezi; dar dacă îi deschidem, o multitudine de culori va apărea. În zazen nu vedem decât peretele din fața noastră, șoldurile rotunde ale fetei așezate în fața noastră, un colț de zafu, umbra kyosakului, doar câteva lucruri.
Însă pe stradă putem vedea culori foarte variate.
Gama do, re, mi, fa, sol, la, si, do se bazează doar pe șapte note, care devin muzică, trecând de la sunetele cele mai grave până la cele mai înalte, transformându-se în mii și mii de sunete diferite.
Dar care este sursa, originea acestor sunete?
Într-o zi, într-un templu, un tânăr călugăr își întrebă maestrul:
„ Clopotul bate, urechile mele aud sunetul, dar unde se află sunetul? ”
Această întrebare a devenit un koan celebru.
Când mintea este fără obiect și fără scop nu este complicată. Dar dacă un obiect, un scop, apare, apar și numeroasele fenomene. O singură rădăcină, aceeași, produce mulțimea de frunze. Rădăcina este sursa unică, dar numeroase sunt fenomenele ce pot apărea.
Nasul percepe diferite și numeroase mirosuri. Dacă nu mâncăm limba nu poate simți nici un gust; însă funcția limbii este aceea de a percepe și diferenția gusturile, cum ar fi cel de dulce, sărat, acru și blând.
Dar mai mult, aceeași savoare câinele și pisica o simt diferit. Dacă punem o bucățică de carne pe nasul unei pisici, aceasta va continua să lingă farfuria chiar dacă aceasta este goală.
Maestrul meu Kodo Sawaki repeta mereu: „ Era un tip care avea puțin caca pe vârful nasului ce continua să întrebe: „ Dar cine pute aici? ”
De unde vine mirosul, sunetul? Cui aparțin ele? Pentru satori și pentru „caca de pe vârful nasului”… este același lucru.
În shiki soku ze ku fenomenele nu au numen. În ku soku ze shiki non – numenul devine o multitudine de fenomene. Dar la început și la sfârșit ele revin la ku.
Sho este sursa originară, rezultatul final, iar în final, ku. Însă există diferite concepte: nobil, vulgar, bogat, sărac, inteligent, prost.
Care este sursa, originea vieții?
Nenumărați profesori s-au străduit să rezolve această problemă, însă fără succes. Pentru că sursa vieții nu poate fi aflată prin știință. Ea nu este nici inima, nici creierul ci interdependența tuturor organelor din care rezultă activitate și energie. Această energie este legată de energia cosmică.
Aceea este ku. Atunci când sursa, sfârșitul, originea și fenomenele vor dispărea, doar ku va rămâne. Mereu eu spun că ku este existența fără numen.

Sonpi sono go wo mochi yu.

Fiecare concept are utilitatea lui, bogat, sărac, Dumnezeu, Buddha, demon, ființă umană… însă la urma urmei, nu are nici un fel de importanță.
Care este sursa conștiinței noastre?
Nu este doar creierul cu neuronii săi. Hipotalamusul are un rol important în cadrul conștiinței noastre (inconștient, subconștient și conștient).
Ce este Calea? Direcția? Fără existență… nu avem direcție.
Unde se află estul? Estul nu există. În cele din urmă totul se rezumă la mine însumi.
Unii caută estul în Germania, în Austria, în Cehoslovacia, în Ungaria, în Ucraina, în Mongolia… apoi în Japonia, Statele Unite, Lacul Michigan… apoi revenim iar la Paris trecând prin Oceanul Atlantic și apoi prin Normandia.
Care este Calea? Veritabilul satori? Ego-ul?
Dar, la urmă se revine iar la mine însumi, la existența fără numen.

În întuneric există lumină.
Nu priviți cu o viziune întunecată.
În lumină există întunericul.
Nu priviți cu o viziune luminoasă.

 

---Va urma---

Gakudoyojinshu

Cap 1. ÎN CE FEL TREBUIE PRODUSĂ MINTEA TREZIRII

Mintea trezirii a primit numeroase nume, însă mintea este unică. Patriarhul Nagarjuna a zis:
„Mintea ce meditează asupra apariției urmată de dispariție și asupra impermanenței lumii o numim mintea trezirii.” Și dacă e așa, nu putem oare considera minte a trezirii faptul de a ne dedica un timp sprijinindu-ne pe această minte?
Într-adevăr, atunci când medităm asupra impermanenței, mintea lui Eu și Al Meu nu se produce, nici gândurile legate de renume și de interes nu apar.
Suntem înspăimântați de rapiditatea trecerii timpului, deci antrenamentul pe Cale trebuie făcut ca și cum am vrea să ne salvăm de la un foc ce ne arde pe cap.
Vedem toate aspectele inconsistenței corpului și vieții, astfel să practicăm plini de zel, precum Buddha își ține talpa ridicată.
Chiar de auzim vocile pline de laudă ale divinităților Kinnara și ale păsărilor Kalavinka, [să le considerăm precum] vântul serii ce ne mângâie urechile; chiar de vedem frumusețea minunată a lui Wang Chiang și Hsi Shih, [să le considerăm precum] roua dimineții ce voalează ochii.
Și nu, imediat ce ne debarasăm de legăturile create de sunetul sau forma, nu ne armonizăm oare spontan cu perfecțiunea ideală a minții Căii?
Ieri precum și azi, dacă auzim oameni pe care nu i-am mai auzit demult, dacă vedem oameni pe care nu i-am mai văzut de mult timp, putem observa că mulți dintre ei eu căzut în plasa renumelui și al interesului, pierzând astfel pentru totdeauna viața spirituală a Căii buddhiste. Ce păcat, câte regrete. Nu putem ignora aceste lucruri.
Chiar și despre acela care a citit minunate texte ce conțin învățătura provizorie și veritabilă sau au primit transmisiunea doctrinelor exoterice și ezoterice, dacă în schimb acesta nu a renunțat la atașamentul față de renume și interes (câștig)– nu putem spune despre el că a produs mintea trezirii.
Sunt din cei care spun că mintea trezirii este mintea trezirii supreme și perfecte și că nu trebuie să te împovărezi cu renumele și cu interesul.
Sunt oameni care spun că mintea trezirii constă în examinarea și înțelegerea [adevărului] și că, într-un gând există cele trei mii de elemente.
Sunt alții care spun că mintea trezirii constă în faptul că nici un gând nu se produce.
Unii spun că mintea trezirii este mintea care ne face să accedem la domeniul lui Buddha.
Toți aceștia care spun toate aceste lucruri nu au înțeles încă mintea trezirii; ei se înșală și o desconsideră. Cât de departe sunt aceștia de Calea buddhistă!
Să încercăm să reflectăm asupra minții noastre prezente care este plină de atașamentul de Eu și Al Meu, de renume și interes. Cum poate o astfel de minte să se identifice cu natura și aspectele particulare ale celor trei mii de elemente dintr-un singur gând? Cum pot avea experiența faptului că nu se produce nici un gând? Nu există într-o astfel de minte decât judecăți false, atașament la renume și dragoste de interes. Nu găsim nimic la ei pe care să-l putem considera ca minte a trezirii?
Din timpuri străvechi, sfinții care au obținut Legea, chiar dacă s-au folosit de mijloacele lumii profane, nu au avut niciodată judecăți false în legătură cu renumele și interesul (câștigul).
Ne având nici măcar atașament față de Lege, cum ar fi putut ei avea față de lume?
Despre ceea ce numeam mai devreme – mintea trezirii – mintea meditației asupra impermanenței este una dintre forme. Nu sunt nicidecum cele indicate de acei lipsiți total de sens. Această gândire care nu se produce, aceste aspecte particulare ale celor trei mii de elemente, toate acestea relevă o conduită minunată ce apare după producerea minții trezirii. Nu trebuie făcută confuzie în această privință.
[Cel care] uită chiar și o clipa pe Eu și Al Meu și se antrenează retras devine familiar cu mintea trezirii. Pentru că cele șaizeci și două de vederi eretice își au originea în Eu. Atunci când reușim să-l vedem pe Eu trebuie să ne așezăm tăcut și să examinăm cu minuțiozitate: care este originea existenței corpului nostru extern și intern? Corpul ce are păr și piele, pe care-l primim de la părinți, este alcătuit din două picături, albă și roșie; de la început până la sfârșit el este vacuitate. De aceea el nu constituie un adevărat Eu. Știința (faptul de a ști), care rezultă în urma gândirii, din minte și din cunoaștere este legată de durata vieții; dar ce se întâmplă atunci când încetăm de a inspira și expira? De aceea el nu constituie un Eu.

Există oare chiar cel mai mic lucru de care să ne putem atașa? Trebuie să fii ignorant ca să te atașezi de ceva; trezitul se detașează de tot. A se iluziona în legătură cu un Eu care este un non-Eu, a te atașa de un lucru care este un non-lucru înseamnă a nu practica Calea buddhistă ce trebuie practicată, înseamnă a nu elimina lumea ce trebuie eliminată, înseamnă a avea aversiune față de Legea veritabilă și de a căuta o Cale falsă. Ce eroare, nu-i așa?

 

---Va urma---